”Patria este înlăuntrul nostru şi o ducem cu noi peste ţări şi mări şi, numai cand suntem în singurătate ne trec fiori amintindu-ne de unde ne-am rupt şi nu găsim mangîaere decît în răstrişte şi în lacrimi. Patria nu e pămantul pe care trăim din întamplare, ci e pămantul plămădit cu sangele şi întărit cu oasele înaintaşilor noştri.”

sâmbătă, 7 mai 2011

Constantin Noica

”Constantin Noica este omul care probabil ca a sapat cel mai profund in sufletul si spiritul romanesc, in uitarea limbii noastre, construind un sistem filosofic de adanca respiratie romaneasca si de autentica deschidere universala, prin tratatul sau de ontologie, Devenirea intru fiinta, publicat in 1981, si cel de logica, Scrisori despre logica lui Hermes, aparut in 1986. Dar inraurirea cea mai mare asupra spiritului epocii a avut-o fara indoiala prin celelate scrieri ale sale, nenumarate studii si eseuri de o inegalabila profunzime si frumusete” (Cristina Nicoara)
A fost fidel ideii că lupta culturală și nu cea politică este calea pentru reînvierea culturală a României.
Cartile lui au ramas ca un nepretuit tezaur al culturii noastre si ca o inegalabila descifrare a profunzimilor spiritului si graiului romanesc.

Cateva citate:
”Nu-i nimeni vinovat de neîmplinirile noastre. Limitele interioare sunt mai dureroase decât orice limită exterioară.”
”Oameni. Nu lucruri, nu peisaje; oameni. Să fii însetat de omul nou, aşa cum eşti de lumile noi. Căci fiecare om e o formă de încăpăţânare, adică o idee. Şi-ţi place să vezi care e gustul ideii, care e vocea ei. Cum surâde ea.”
”Dacă iubiţi muzica - pierderile, curgerile, creşterile; dacă vă plac geometria şi rigoarea, fără să vi se împietrească inima şi mintea; dacă aveţi un dram de nebunie şi un munte de măsură - veţi întâlni, cândva, filosofia.”
”Când mă laudă cineva, mă cuprinde panica: dacă ar afla tot ce nu ştiu, tot ce nu sunt? Când mă condamnă, mă simt liniştit: sunt totuşi mai bun decât atât.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu